Testați-vă aptitudinile de lider

Liderul trebuie să vadă direcția de dezvoltare strategică a companiei și să conducă echipa, iar în acest scop el trebuie să fie capabil: să elaboreze un plan eficient pentru atingerea obiectivelor, să formuleze și să stabilească obiective, să stabilească resursele necesare pentru realizarea acestora și să motiveze angajații. Liderul organizației trebuie să aibă o gândire sistematică, să fie capabil să gestioneze emoțiile și să-și dezvolte abilitățile de lider. Practica abordată de majoritatea organizațiilor demonstrează că leadershipul și nivelurile de dezvoltare personală ale liderilor influențează schimbarea companiilor și succesul acestora. Pentru autoevaluarea abilităților de lider și a potențialului pe care îl dețineți pentru a practica un leadership performant, vă invităm să parcurgeți chestionarul de mai jos:

 
Loading

Ce înseamnă concret să fii lider și ce anume aduce unora titlul de „lider incontestabil”? Abilitățile de lider sunt înnăscute sau se pot dezvolta? Adevărul este undeva la mijloc. Abilitățile de leadership sunt o treime înnăscute și două treimi dobândite. Așadar, este nevoie de o bază nativă pe care să o șlefuim, dar totodată și de o permanentă preocupare pentru dezvoltarea abilităților necesare unui lider adevărat. Există persoane care, deși au potențial de lider, nu îl exploatează. În schimb, sunt persoane care își doresc atât de mult să devină lideri încât reușesc să compenseze într-un grad ridicat absența trăsăturilor înnăscute.

În prezent este evident că, pentru dezvoltarea cu succes a unei organizații, este nevoie de o conducere eficientă.

Pentru a supraviețui și prospera, companiile trebuie să acționeze rapid și să se adapteze la diferite schimbări tranzitorii. Este adevărat că angajații trebuie să fie suficient de pregătiți pentru a face față presiunilor și volumului de muncă, dar dacă nu există o persoană care să se ocupe de managementul tuturor operațiunilor, va fi foarte dificil pentru orice organizație să își găsească direcția și să aibă o creștere sănătoasă.

Dezvoltarea unui „ecosistem organizațional” depinde în mare măsură de gradul de competitivitate a companiilor și de eficiența producției și a gestionării activității economice a acestora. Ecosistemul oricărei companii include consumatorii, intermediarii de pe piață (inclusiv agenții de vânzări și canalele de distribuție), furnizorii și, bineînțeles, firma însăși.

Un rol important în gestionarea eficientă a unei organizații este jucat de top management și de personalul calificat al acesteia. Sarcina liderului este de a-și motiva personalul pentru a obține rezultate semnificative în ceea ce privește producția și finanțele organizației, creând toate condițiile necesare pentru aceasta. Astfel, competențele pe care trebuie să le aibă un lider sunt în mare măsură comportamentale. Din fericire, acestea pot fi învățate și dezvoltate de-a lungul timpului.

Funcția unui lider este de a crea condiții optime pentru o activitate eficientă a tuturor părților constitutive ale organizației, de a menține conformitatea cu normele care reglează rutina zilnică a angajaților, volumul și calitatea muncii lor, precum și relațiile dintre ei.

Printre cele mai importante abilități pe care orice bun lider ar trebui să le dețină se numără:

Comunicarea
Liderul trebuie să își poată exprima corect ideile, indiferent de persoana cu care comunică și de metoda prin care mesajul este transmis (comunicare individuală, în scris, prin e-mail, rețelele de socializare).

Inteligența emoțională
Un lider trebuie să dea dovadă de optimism, încredere în sine și empatie, deoarece acestea sunt calitățile și emoțiile pe care se transmit celorlalți.

Gândirea critică
Liderii care adoptă o gândire critică pun sub semnul întrebării ceea ce este considerat convențional. Prin urmare, aceștia pun frecvent întrebări precum „De ce se procedează în acest fel?”, „De ce este acesta procesul corect?”.

Motivarea
Motivarea constă adesea în oferirea unei recompense (bonus financiar, zile libere) sau în recunoașterea meritelor. În realitate, salariul ar trebui să fie echitabil și să existe și alți factori de motivare, cum ar fi creșterea competențelor, autonomia și noi oportunități de dezvoltare la locul de muncă.

VirtualBoard
Logo
Register New Account
Shopping cart