Cele 4 tipuri de gândire – Cheia pentru succesul în management
Teoria celor 4 tipuri de gândire (cunoscută și ca Modelul Herrmann) este un instrument de evaluare a procesului de gândire al unei persoane și a modului în care acesta se reflectă în anumite aspecte ale vieții profesionale.
Această evaluare este utilizată pentru a crește gradul de conștientizare a oamenilor cu privire la punctele lor forte, pe care le pot valorifica pentru a lua decizii mai bune, pentru a deveni mai creativi în rezolvarea problemelor și pentru a-și îmbunătăți performanța generală.
Oamenii sunt atrași în mod natural de un anumit stil de gândire dintre cele identificate de Herrmann: gândirea analitică, gândirea secvențială, gândirea interpersonală și gândirea imaginativă. Însă, pentru ca raționamentul, acțiunile și modul de prezentare a opiniilor să fie eficiente, trebuie să se ia în considerare și celelalte trei moduri de gândire, nu doar cel dominant.
Modelul Herrmann și teoria dominanței cerebrale
Dacă vă întrebați cum pot fi unele persoane atât de inteligente și totuși nu știu să realizeze sarcini simple sau dacă vă întrebați cum de nu ați reușit să surprindeți toate aspectele necesare pentru a-i convinge pe ceilalți printr-o prezentare, Modelul lui Herrmann explică preferința persoanelor pentru unul dintre cele patru stiluri de gândire și vă ajută să înțelegeți aspectele omise.
Cu toții avem o parte a creierului pe care o folosim cel mai mult. La un moment dat probabil că vi s-a spus că vă folosiți adesea fie partea stângă a creierului, fie partea dreaptă.
Conceptul dominantelor cerebrale a fost dezvoltat de Ned Herrmann, pornind de la modelele pregătite de Roger Sperry, Paul MacLean, Joseph Bogen și Michael Gazzaniga și finalizat în 1979. Varianta adaptată domeniului afacerilor a fost publicată în 1996, în cartea The Whole Brain Business Book.
Herrmann a stabilit că există 4 tipuri de gândire în Modelul Herrmann, împărțind creierul în patru cadrane. Toată lumea are aceste patru cvadranturi ale creierului, dar adesea apelăm preponderent doar la una sau două zone.
Cele 4 tipuri de gândire
Modelul lui Herrmann propune diferențierea a 4 stiluri de gândire din care se selectează una sau două dominante în mod natural, fiind necesar a se utiliza însă toate pentru o gândire eficientă. Cadranul de mai jos prezintă cele patru stiluri de gândire și caracteristicile esențiale ale fiecăruia.
Cadranul A – Gândirea analitică
Stilul analitic (sau Sinele Rațional) este specific celor ce iau decizii în mod rațional și metodic, ținând cont de obiective, beneficii, aspecte financiare etc., argumentează rațional, măsoară precis și adună informații, știu să generalizeze și să concluzioneze, soluționează logic și eficient problemele dificile.
Cadranul B – Gândirea secvențială
Stilul secvențial (sau Sinele de Siguranță) este caracterizat de o gândire organizată, bazată pe detalii, proceduri și precizie. Cei caracterizați de acest stil urmează reguli clare, sunt punctuali și de acțiune și abordează problemele în mod practic. Pot fi buni contabili, dar pot și să implementeze strategii cu succes, datorită disciplinei și organizării lor.
Cadranul C – Gândirea interpersonală
Stilul interpersonal (sau Sinele Sentimental) se axează pe emoții și lucrul în echipă, implicând ca activități preferate ascultarea, relaționarea, căutarea sensului sau a conexiunilor. Persoanele cu o astfel de gândire sunt empatice, intuitive, expresive, vorbărețe și interesate de spiritualitate, dezvoltare personală și relații interumane. Sunt dornice să ajute, să colaboreze și să fie mentori.
Cadranul D – Gândirea imaginativă
Stilul imaginativ (sau Sinele Experimental) este unul spontan și nestructurat, având totuși imaginea de ansamblu și preluând adesea conducerea grupului. Cei care îl preferă se bazează pe intuiție și experimentare mai mult (nu pe analiză!), au o fire aventuroasă, le place să își asume riscuri și să provoace procedurile existente, încearcă mai multe abordări în același timp pentru soluționarea unei probleme.
Tipuri de gândire în management
Modelul Herrmann ia în considerare numeroși factori diferiți care indică modul în care gândim. Este un instrument util în special în management, pentru îmbunătățirea abilităților de leadership.
Folosind Modelul Herrmann, liderii își pot îmbunătăți abilitățile pentru a gândi într-un mod „ambidextru”: fiind capabili să își schimbe modul de gândire în funcție de situație.
Fiecare din cele 4 tipuri de gândire are asociat și un tip de management, după cum urmează:
- gândire analitică – stil de management autoritar, analitic și bazat pe fapte;
- gândire secvențială – stil de management tradițional, conservator, organizat și responsabil;
- gândire imaginativă – stil de management aventuros, vizionar, antreprenorial, idealist, holistic;
- gândire interpersonală – stil de management orientat către echipă, de sprijin, intuitiv și bazat pe comunicare.
Înțelegerea tipului dominant de gândire poate face diferența între a lua o decizie corectă și a lua cea mai bună decizie. Liderii din ziua de azi trebuie să fie capabili să se adapteze la situații care pot apărea spontan, ceea ce îi obligă să își schimbe modul de gândire în așa fel încât să poată găsi cele mai bune soluții.
Nu există două provocări similare, iar un lider de succes trebuie să fie înarmat cu instrumentele necesare pentru a le depăși. Acest tip de evaluare psihometrică oferă o perspectivă asupra tiparelor care determină în care dintre cele patru cadrane se încadrează atunci când ia anumite decizii.
Cele 4 tipuri de gândire au propriile avantaje și dezavantaje. Spre exemplu, gândirea analitică permite descompunerea unei probleme (sau a unei sarcini, produs etc.) în părți mai simple, astfel încât să cunoaștem în detaliu fiecare dintre ele, relațiile dintre ele și ce funcție au în „total”.
Utilitatea evaluării și cunoașterii stilurilor de gândire se regăsește în îmbunătățirea eficienței la nivel organizațional ca urmare a:
1. sporirii eficienței individuale și la nivel de echipă prin:
- creșterea succesului individual și al echipei;
- încurajarea diferitelor stiluri de gândire;
- depășirea barierelor de gândire în integrarea echipei.
2. dezvoltării leadership-ului prin:
- îmbunătățirea și accelerarea proceselor de luare a deciziilor și de rezolvare a problemelor;
- îmbunătățirea comunicării;
- creșterea succesului activității de mentorat.
3. managementului talentelor prin:
- îmbunătățirea alocării posturilor și a eficienței îndeplinirii sarcinilor;
- sporirea angajamentului membrilor echipei;
- identificarea angajaților cu potențial de lider.
4. sporirii creativității și inovării prin:
- dezvoltarea grupurilor de Cercetare și Inovare, a grupurilor de lucru și a altor grupuri similare construite pe baza unui mix optim al preferințelor pentru stiluri de gândire;
- încurajarea deschiderii și aprecierii pentru diversitatea stilurilor de gândire;
- stimularea gândirii creative și ideilor inovatoare.
Dezvoltarea celor 4 tipuri de gândire
Modelul lui Herrmann arată că majoritatea persoanelor tind să manifeste unul sau două stiluri dominante de gândire, în timp ce celelalte rămân mai puțin utilizate. Deși nu este realist să ne propunem un echilibru perfect între cele patru cadrane, este recomandat să dezvoltăm abilități specifice și în zonele mai puțin explorate. O astfel de dezvoltare ne permite să abordăm mai eficient situații variate, evitând limitările impuse de o gândire unilaterală.
Dezvoltarea gândirii analitice
Dezvoltarea gândirii analitice urmărește creșterea capacității de a analiza situațiile în mod logic și obiectiv. Pentru a consolida acest stil, este necesar să rezolvăm zilnic probleme care necesită o abordare analitică, integrând și alte stiluri de gândire pentru a obține o perspectivă completă.
Citirea și înțelegerea unor rapoarte financiare reprezintă un exercițiu util, deoarece dezvoltă atenția pentru detalii și capacitatea de a interpreta informațiile în mod critic. De asemenea, stabilirea unor obiective clare și măsurabile pentru un orizont de timp bine definit (de exemplu, următorul trimestru) și urmărirea atentă a progresului contribuie la întărirea gândirii raționale.
Dezvoltarea gândirii secvențiale
Dezvoltarea gândirii secvențiale presupune crearea unui mediu de lucru bine organizat, în care spațiul, fișierele și timpul sunt gestionate eficient. Un exercițiu concret este realizarea zilnică a listelor de activități și stabilirea priorităților, eliminând sarcinile nesemnificative și delegând responsabilitățile unde este cazul.
Este important să adoptăm o abordare mai conservatoare în luarea deciziilor, analizând pas cu pas fiecare situație și respectând procedurile stabilite. Atenția sporită acordată instrucțiunilor și condițiilor înainte de aprobarea unui proiect devine esențială pentru perfecționarea acestui stil de gândire.
Dezvoltarea gândirii interpersonale
Dezvoltarea gândirii interpersonale are ca scop creșterea empatiei și a capacității de a construi relații solide în cadrul echipei. Alocarea timpului necesar pentru a asculta, cunoaște și sprijini colegii contribuie la formarea unui climat pozitiv.
În acest proces este esențială cultivarea inteligenței emoționale și a abilității de colaborare. Ascultarea activă și manifestarea deschiderii față de nevoile și emoțiile celor din jur sunt pași importanți pentru dezvoltarea unei gândiri orientate spre oameni și relații.
Dezvoltarea gândirii imaginative
Dezvoltarea gândirii imaginative implică adoptarea unor metode de rezolvare creativă a problemelor. Spre deosebire de gândirea analitică, care este centrată pe logică și fapte, gândirea imaginativă presupune explorarea unor soluții inovatoare și neconvenționale.
Activități precum brainstormingul sau generarea de idei noi fără constrângeri logice rigide ajută la stimularea creativității. Este recomandat să acordăm zilnic timp procesului creativ, să cultivăm deschiderea față de intuiție și să avem curajul de a contesta procesele tradiționale. Totodată este important să menținem un echilibru între inovație și analiza critică, pentru a lua decizii inspirate, dar fundamentate.
Antrenarea celor patru stiluri de gândire contribuie la dezvoltarea unui profil profesional complex și adaptabil. Persoanele capabile să combine în mod flexibil aceste stiluri își sporesc capacitatea de a gestiona eficient situațiile imprevizibile, de a rezolva probleme complexe și de a conduce echipe cu succes. Diversificarea modului de gândire devine astfel un atu esențial în contextul profesional actual.
Gândirea critică și gândirea strategică în management
Modelul Herrmann descrie preferințele naturale de gândire ale unei persoane. În practica managerială intervin însă și două moduri de gândire transversale, care nu aparțin unui singur cadran, ci se sprijină pe toate patru: gândirea critică și gândirea strategică. Un manager le folosește frecvent, adesea în completarea stilului său dominant, iar vestea bună este că ambele se pot antrena.
Gândirea critică
Gândirea critică presupune evaluarea atentă a informațiilor înainte de a acționa: distingerea faptelor de opinii, identificarea presupunerilor ascunse, verificarea surselor și recunoașterea erorilor de raționament. Un manager care gândește critic nu acceptă o concluzie doar pentru că este prezentată cu siguranță, ci întreabă „de unde știm asta?” și „ce dovezi ar putea să o contrazică?”.
Când o folosești: atunci când evaluezi o propunere de investiție, când analizezi un raport cu rezultate surprinzător de bune sau de proaste, când un furnizor promite economii spectaculoase sau când trebuie să iei o decizie sub presiune, pe baza unor informații incomplete.
Cum o antrenezi: pune sistematic întrebări despre dovezi și surse; caută în mod deliberat argumentele contrare, nu doar pe cele care îți confirmă ideea; separă faptele observabile de interpretări; și exersează rolul de „avocat al diavolului” în ședințe, pentru a testa soliditatea unei propuneri.
Exemplu: primești un raport care afirmă că o campanie a crescut vânzările cu 30%. Gândirea critică te face să verifici mai întâi dacă nu au existat și alți factori în acea perioadă – o reducere de preț, sezonalitatea sau o acțiune a unui competitor – înainte de a atribui întregul merit campaniei. Un alt exemplu: un furnizor promite o reducere de costuri de 40%; în loc să accepți cifra, ceri datele și ipotezele din spatele ei și verifici dacă sunt realiste pentru situația ta.
Gândirea strategică
Gândirea strategică înseamnă capacitatea de a privi dincolo de sarcina imediată și de a lega deciziile curente de obiectivele pe termen lung, de resursele disponibile și de context. Dacă gândirea critică se ocupă de „este corect ceea ce vedem acum?”, gândirea strategică se ocupă de „unde vrem să ajungem și ce ne apropie de acolo?”.
Când o folosești: la stabilirea direcției pe următorii unu–trei ani, la alocarea resurselor între priorități concurente, la evaluarea intrării pe o piață nouă sau ori de câte ori trebuie să alegi între o soluție rapidă, dar de moment, și una care aduce beneficii durabile.
Cum o antrenezi: rezervă-ți în mod constant timp pentru gândire, în afara activității operative zilnice; urmărește tendințele pieței și mișcările concurenței; folosește instrumente structurate precum analiza SWOT, analiza GAP sau construirea de scenarii; și obișnuiește-te să te întrebi, înainte de fiecare decizie importantă, cum contribuie aceasta la obiectivul pe termen lung.
Exemplu: în fața unei scăderi a vânzărilor, reacția operativă ar fi o reducere imediată de preț. Gândirea strategică te oprește să analizezi mai întâi cauza reală – dacă problema ține de produs, de canalul de distribuție sau de poziționare – și abia apoi să alegi direcția potrivită. Un alt exemplu: alegerea între a angaja rapid personal suplimentar pentru un vârf de activitate și a investi în automatizarea unui proces; decizia corectă depinde de direcția companiei pe termen lung, nu doar de presiunea momentului.
Împreună, gândirea critică și cea strategică completează cele patru stiluri din Modelul Herrmann: prima te ajută să eviți deciziile bazate pe informații nefiltrate, iar a doua îți menține deciziile aliniate cu obiectivele reale ale organizației.
Concluzii
Modelul Herrmann este foarte util în a identifica stiluri de gândire specifice. Stilul identificat ca fiind dominant va evidenția preferințele, care determină la rândul lor interesele și punctele forte, influențând adesea tipul de activitate sau cariera pe care o alegeți.
Odată ce vă înțelegeți stilul dominant de gândire puteți observa pentru care tipuri de gândire sunteți mai puțin pregătit. Cu această conștientizare veți fi mai motivat în a vă dezvolta punctele slabe, a vă îmbunătăți abilitățile și a vă maximiza potențialul de gândire. Nu ar trebui să vă străduiți în mod imperativ să aveți o abordare cognitivă perfect echilibrată, dar ar trebui să vizați utilizarea tuturor celor 4 stiluri de învățare descrise în model.
Scopul acestui model este de a vă ajuta să vă întăriți stilurile de gândire mai puțin dezvoltate, astfel încât să nu fiți limitat de situațiile în care este recomandată folosirea unora din aceste 4 tipuri de gândire.
Înțelegerea acestor stiluri de gândire vă poate ajuta, totodată, să înțelegeți mai bine punctele tari și slabe ale persoanelor cu care sunteți în contact, îmbunătățindu-vă astfel modul în care conduceți echipa.
De asemenea, Modelul Herrmann este un instrument util de evaluare, care vă ajută să înțelegeți modul în care gândiți și pe ce puneți accent în procesul de luare a deciziilor. Acest lucru este important, deoarece modul în care gândiți afectează stilul în care conduceți.
