Matricea potențialului angajaților este un instrument utilizat pentru evaluarea angajaților, care împarte și analizează nivelurile de performanță și potențialul de creștere al acestora, grupându-i în 9 categorii. Folosită în mod regulat de cei care activează în domeniul HR, matricea potențialului angajaților este un instrument util care ajută la crearea unei perspective simple asupra resurselor umane.
Procesul constă în trei etape:
Evaluarea performanței angajaților: există trei niveluri de performanță – scăzută/ sub așteptări, moderată și ridicată/ peste așteptări – în care sunt plasați angajații în cadrul unei evaluări a performanței.
Evaluarea potențialului angajaților: aceasta clasifică angajații în: angajați cu un potențial redus care lucrează la potențial maxim, dar din partea cărora nu există așteptări de îmbunătățire; angajați cu potențial mediu, dar cu potențial de îmbunătățire a expertizei sau a performanței; și angajați cu potențial ridicat, care sunt eligibili pentru o promovare imediată sau viitoare.
Combinarea celor două evaluări: această etapă stabilește performanța și potențialul printr-o calificare sunt forma unei grile cu trei rânduri și trei coloane.
Clasificarea finală poate arăta de felul următor (3 din 9 alternative):
Performanță peste așteptări și potențial ridicat: angajatul își îndeplinește responsabilitățile, atinge obiectivele, își abordează în mod natural și cu entuziasm rolurile de conducere și este pregătit pentru noi provocări.
Performanță moderată și potențial moderat: angajatul îndeplinește responsabilitățile rolului său și prezintă dorința de a conduce, dar necesită training pentru a-și depăși condiția actuală.
Performanță sub așteptări și potențial mediu: angajatul nu îndeplinește așteptările rolului său. Acesta demonstrează o lipsă de motivație și de aliniere la viziunea companiei.
Beneficii
Matricea potențialului angajaților este un instrument ușor de utilizat și care totodată:
încurajează dialogul: evaluarea angajaților servește drept cadru pentru discuțiile privind managementul talentelor și oferă transparență cu privire la starea angajaților;
oferă coerență în evaluare: permite o analiză corectă a performanței;
identifică potențialii succesori: încurajează recrutarea internă atunci când apar posturi vacante în poziții de conducere
crește transparența: evaluarea angajaților susține comunicarea deschisă și sinceră în cadrul echipei pentru evaluarea poziției fiecărui angajat
facilitează planificarea forței de muncă: oferă claritate cu privire la punctele forte ale angajaților și identifică potențialul fiecăruia pentru rolurile de conducere din cadrul companiei.
identifică potențialul de creștere: oferă o perspectivă asupra gradului de performanță și stabilește zonele care pot fi îmbunătățite
Avantaje
Template cu design atractiv, ușor de urmărit
Indicații și exemple de completare
Scorare rapidă prin elemente de tip drop-down
Evaluări generate automat pe baza selecției utilizatorului
Dashboard ușor de înțeles, cu reprezentări grafice interactive și opțiuni de filtrare
Navigare rapidă în document, meniu intuitiv
Nu necesită cunoaștere avansată a pachetului Microsoft Office
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.