5 etape pentru dezvoltarea unui set de competențe profesionale
Expertiza într-un domeniu se referă la ansamblul de competențe profesionale de nivel superior, folosite consecvent în rezolvarea unor sarcini critice, caracteristice domeniului. A deveni expert înseamnă a vă spori eficiența în rezolvarea problemelor specifice domeniului de expertiză. Această eficiență trebuie înțeleasă atât din perspectiva exploatării resurselor și posibilităților de care dispune subiectul, cât și prin prisma calității produselor pe care acesta le oferă.
Un expert va obține profit maxim (reflectat în cantitatea și calitatea produselor) printr-un consum optim de timp și un efort redus. Rezolvarea eficientă a problemelor într-un domeniu presupune stăpânirea a cât mai multe cunoștințe și proceduri specifice domeniului respectiv, așadar prin setul de competențe profesionale dobândite printr-o învățare intenționată sau pe baza unei învățări implicite, neintenționate.
Vârsta, experiența sau vechimea nu sunt criterii reprezentative pentru un expert, ci nivelul de performanță atins într-un domeniu specific este criteriul cheie care îl definește. Spre exemplu, în contextul activității unei companii un angajat tânăr (4-5 ani vechime) care posedă multe cunoștințe și manifestă o flexibilitate și o adaptabilitate crescută la diversitatea sarcinilor, poate fi considerat un expert.
Prin contrast, un coleg cu o vechime mai mare, dar care posedă puține cunoștințe și are performanțe modeste poate fi considerat novice. Modelul Dreyfus este util managerilor și angajaților, atât în evaluarea de competențe profesionale, cât și în dezvoltarea abilităților individuale.
În ce constă un set de competențe profesionale?
Competența profesională este văzută ca fiind capacitatea generică, integrată și internalizată de a oferi performanțe eficiente, durabile, într-un anumit domeniu profesional, rol, context organizațional sau situație.
Datorită experienței practice (în unele cazuri și datorită studiilor în domeniu), un angajat poate dezvolta sau își poate perfecționa propriul set de competențe profesionale.
Pentru exercitarea unei anumite profesii sunt necesare anumite competențe profesionale, iar printre cele mai dorite se numără:
- gândirea critică – implică o mentalitate pragmatică, care permite furnizarea unor argumente bine gândite și constructive;
- rezolvarea problemelor – constă în măsurarea riscurilor, luarea de inițiative și decizii, pentru formularea de ipoteze;
- gândirea analitică – presupune adoptarea unei poziții neutre față de o situație pentru a găsi soluția potrivită;
- adaptabilitatea – se referă la capacitatea de adaptare la noi schimbări (noi roluri, politici, echipe, procese sau instrumente de lucru);
- spiritul de echipă – constă în capacitatea de a lucra eficient cu alte persoane (se recomandă efectuarea unui test al abilităților de relaționare pentru fiecare membru al echipei);
- abilitățile de comunicare – se referă la capacitatea de a comunica cu ușurință, scris sau verbal, cu alte persoane;
- gestionarea stresului – implică un bun management al situațiilor stresante și depășirea acestora;
- inteligența emoțională – sunt acele trăsături de personalitate (precum empatia) care favorizează menținerea și consolidarea relațiilor interpersonale.
Pentru a avea o carieră de succes este recomandat să dețineți o bună parte din aceste competențe profesionale. Unele roluri pot necesita prezența obligatorie a unor competențe profesionale. De exemplu, un bun manager îmbină gândirea analitică și inteligența emoțională cu abilitățile de persuasiune și negociere.
Cele 5 etape ale dezvoltării competențelor profesionale
Unul din cele mai citate modele privind dezvoltarea expertizei este modelul celor cinci stadii, propus de Dreyfus & Dreyfus. Frații Stuart și Hubert Dreyfus au propus modelul în 1980, sub forma unui raport de 18 pagini bazat pe cercetarea lor în cadrul Universității din California, Berkeley.
Modelul original propune teoria conform căreia o persoană trece prin 5 etape distincte de dezvoltare profesională: novice, competent, experimentat, expert, maestru.
Familiarizarea cu domeniul
Angajatul este proaspăt intrat în câmpul muncii sau nu are îndeajuns de multă experiență în domeniu.
Conform modelului Dreyfus, prima etapă este cea de novice, în care individul urmează și respectă rigid toate regulile, fiind incapabil să facă față situațiilor care presupun mai mult decât simpla aplicare a regulilor.
Novicele poate realiza unele părți ale îndatoririlor de serviciu în mod satisfăcător, dar are nevoie de ajutor și/sau supraveghere pentru a putea îndeplini sarcina în totalitate. Poate implementa reguli și instrucțiuni în situații familiare de interacțiune, poate utiliza cunoștințe și aptitudini în situații cunoscute.
Un novice învață doar elementele de bază ale unui domeniu, împreună cu conceptele fundamentale și regulile specifice de acțiune. Nu este în măsură să ia propriile decizii, ci preferă să respecte cu strictețe instrucțiunile care i-au fost oferite.
Aplicarea primelor cunoștințe
Începătorul avansat (persoana competentă) aplică regulile, dar într-o manieră mult mai flexibilă. La acest nivel, experiența începe să devină importantă, individul acumulează cunoștințe despre diferite situații și sesizează că regulile pe care le deține nu acoperă toate aceste situații.
În această etapă angajatul poate îndeplini o îndatorire de serviciu în mod satisfăcător, dar din când în când are nevoie de ajutor și/sau supraveghere. De asemenea, poate implementa reguli și instrucțiuni, poate lua în considerare caracteristicile speciale ale activității profesionale.
Dezvoltarea autonomiei
A treia etapă este cea a competentului, în care persoana stabilește o serie de priorități și își elaborează planuri. Persoana calificată identifică aspectele care sunt importante și poate să-și schimbe ordinea priorităților în funcție de circumstanțe.
Angajatul calificat poate îndeplini o îndatorire de serviciu în mod satisfăcător, fără ajutor și/sau supraveghere; poate evalua ce este important, poate lucra independent și poate face planuri; poate evalua diferite alternative.
Stăpânirea abilităților
Această etapă este caracterizată de prezența unui set de competențe profesionale avansate. Cunoștințele procedurale devin foarte importante, se sesizează similaritățile dintre anumite evenimente, iar deciziile sunt flexibile, în funcție de factorii situaționali.
În această etapă un angajat poate îndeplini o îndatorire de serviciu în mod satisfăcător, cu inițiativă și adaptabilitate la situațiile problemă speciale și are o imagine de ansamblu asupra îndatoririi.
Excelența profesională
Expertul este stadiul final, în care individul nu se mai bazează pe reguli, el acționează dezinvolt, intuitiv, fără a se mai gândi la mersul acțiunii. Cunoștințele sale sunt flexibile, el fiind capabil să surprindă relațiile și legăturile existente între domenii diferite.
Expertul își folosește cunoștințele obținute pe baza experiențelor din trecut, este intuitiv și își dorește să evolueze.
De la novice la expert – Dezvoltarea competențelor profesionale
Studiile asupra expertizei au evidențiat multiple diferențe între persoanele novice și cele experte într-un anumit domeniu. Aceste diferențe nu se limitează doar la volumul cunoștințelor acumulate, ci includ și modul de organizare a acestora, eficiența strategiilor utilizate în rezolvarea problemelor, capacitatea de adaptare la situații noi și mecanismele cognitive implicate în procesul de luare a deciziilor.
Pentru a înțelege mai bine aceste distincții pot fi analizate câteva trăsături esențiale care caracterizează expertiza într-un domeniu specific:
Expertiza este contextualizată și se dezvoltă progresiv.
Acumularea competențelor necesită un proces de învățare extins, implicând un număr considerabil de ore de practică deliberată. Spre deosebire de novici, experții dispun de o experiență vastă, care le permite să analizeze și să interpreteze situațiile dintr-o perspectivă aprofundată.
Evoluția expertizei nu este liniară.
Procesul de învățare se desfășoară în etape, alternând perioade de progres rapid cu momente de stagnare, care reflectă modificări semnificative în organizarea cunoștințelor și stabilizarea mecanismelor automate de reacție.
Diferențele între experți și novici nu sunt doar cantitative, ci și calitative.
În timp ce persoanele novice acumulează cunoștințe într-un mod fragmentat și rigid, experții dezvoltă structuri complexe de organizare a informațiilor, bazate pe principii generale și tipologii de probleme. Această diferență le oferă o capacitate superioară de a recunoaște modele și de a aplica soluții optime în contexte variate.
Reprezentarea mentală a problemelor este diferită.
În timp ce novicii percep o situație într-un mod strict factual, analizând elementele izolate, experții reușesc să identifice relațiile subtile dintre concepte și să creeze modele abstracte de interpretare. Acest aspect permite o înțelegere mai profundă a problemelor și o abordare mai flexibilă în găsirea soluțiilor.
Nivelul de flexibilitate cognitivă este semnificativ mai ridicat la experți.
Aceștia sunt capabili să își ajusteze rapid modul de gândire și să își modifice strategiile în funcție de cerințele specifice ale situației. În schimb, novicii tind să fie mai rigizi, bazându-se exclusiv pe regulile și procedurile învățate, fără a adapta aceste cunoștințe la variabilele contextuale.
Modul de prelucrare a informațiilor diferă semnificativ.
Experții utilizează predominant abordări de sus în jos (top-down), bazându-se pe experiența acumulată pentru a interpreta situațiile ambigue și pentru a selecta rapid soluțiile adecvate. Pe de altă parte, novicii sunt mai sensibili la ambiguitate și prelucrează informația într-o manieră ascendentă (bottom-up), ceea ce le îngreunează procesul decizional.
Viteza de rezolvare a problemelor crește odată cu dezvoltarea expertizei.
Deși experții pot avea o perioadă inițială mai lungă de analiză a unei situații, în ansamblu, aceștia rezolvă problemele mult mai eficient decât novicii. Capacitatea de a recunoaște tipare și de a aplica rapid soluțiile potrivite contribuie la acest avantaj.
Experții sunt mai sensibili la constrângerile contextuale.
În procesul de luare a deciziilor aceștia iau în considerare atât cerințele sarcinii, cât și factorii sociali și organizaționali relevanți, adaptându-se în mod corespunzător. În contrast, novicii tind să urmeze un set fix de reguli, fără a lua în calcul nuanțele specifice ale fiecărei situații.
Automatizarea proceselor cognitive este mai avansată la experți.
Odată cu acumularea experienței multe dintre deciziile și acțiunile acestora devin automatizate, permițând alocarea resurselor cognitive către procesarea informațiilor complexe și strategice.
Procesul de autoreglare și utilizarea mecanismelor metacognitive sunt mai pronunțate.
Pe măsură ce expertiza se dezvoltă indivizii învață să își monitorizeze propriile performanțe, să își evalueze progresul și să își ajusteze strategiile de învățare și rezolvare a problemelor. Acest nivel de conștientizare și reflecție asupra propriului proces cognitiv contribuie la o îmbunătățire continuă a performanțelor.
În concluzie, diferențele dintre novici și experți nu se rezumă doar la nivelul de cunoștințe deținute, ci includ și modul de organizare a acestora, eficiența procesării informațiilor, flexibilitatea în luarea deciziilor și capacitatea de adaptare la noi provocări.
Transformarea unei persoane din novice în expert presupune dezvoltarea unor structuri cognitive avansate, implementarea unor strategii eficiente de rezolvare a problemelor și utilizarea proceselor metacognitive pentru autoreglare și perfecționare continuă.
Cercetările în acest domeniu sunt esențiale pentru înțelegerea modului în care expertiza se acumulează și pentru dezvoltarea strategiilor educaționale și profesionale care facilitează acest proces.
Concluzii
Dezvoltarea de noi competențe profesionale reprezintă un proces complex, care necesită timp, efort și perseverență, dar care aduce beneficii semnificative atât la nivel individual, cât și organizațional.
Modelul Dreyfus oferă un cadru conceptual util pentru înțelegerea progresului sistematic al unei persoane în dobândirea și consolidarea abilităților esențiale pentru performanța în mediul profesional.
Acest model descrie etapele prin care un novice evoluează spre expertiză, oferind o perspectivă clară asupra nivelurilor de competență. Cu toate acestea, el nu detaliază procesele cognitive și mecanismele prin care se produce această transformare, lăsând deschise întrebări legate de modul în care se poate optimiza acest parcurs.
În pofida acestor limite, înțelegerea etapelor dezvoltării competențelor profesionale rămâne un element esențial în proiectarea programelor de formare și perfecționare. O abordare bine structurată, bazată pe aceste principii poate facilita dobândirea de abilități avansate, contribuind la îmbunătățirea performanței individuale și la creșterea eficienței organizaționale.
